Cum sa reduci riscul bolilor de inima prin stilul de viata: 5 sfaturi

Articole Asemanatoare

9 activități sportive pe care să le faci iarna

Iarna este anotimpul care, pentru mulți dintre noi, aduce...

3 criterii de care să ții cont când alegi fondul de ten

Alegerea corectă a fondului de ten este esențială pentru...

Bolile de inima reprezinta o majora problema de sanatate la nivel global. Stiai insa ca cele mai multe dintre ele pot fi prevenite prin adoptarea unui stil de viata sanatos?[1] In acest articol vei descoperi cateva sfaturi care te vor ajuta sa ai grija de sanatatea inimii tale si sa reduci riscul dezvoltarii unei astfel de boli. 

1. Acorda o mai mare atentie alegerilor alimentare pe care le faci

Alimentatia echilibrata joaca un rol crucial in mentinerea sanatatii inimii si in reducerea riscului de boli cardiovasculare si a complicatiilor acestora. O dieta sanatoasa poate avea numeroase beneficii asupra sanatatii inimii, inclusiv reducerea nivelului colesterolului, mentinerea tensiunii arteriale normale si prevenirea depunerilor de grasimi pe artere.

Ai grija de inima ta si evita alimentele bogate in grasimi saturate si trans, dar si pe cele cu continut ridicat de sare si zahar. Incearca in schimb sa consumi cat mai multe fructe si legume, leguminoase, carne slaba, peste, cereale integrale, grasimi sanatoase si lactate cu continut scazut de grasimi.[2][3]

2. Fa miscare in mod regulat 

Activitatea fizica este o componenta importanta a unui stil de viata sanatos si joaca un rol esential in mentinerea sanatatii inimii si prevenirea bolilor cardiace, ajutand, printre altele, la scaderea tensiunii arteriale, a colesterolului si a glicemiei. In general, se recomanda ca adultii sa faca cel putin 150 de minute de activitate fizica de intensitate moderata pe saptamana, iar copiii si adolescentii – 60 de minute pe zi.[2]

Nu trebuie neaparat sa mergi la sala sau sa urmezi un program strict de exercitii. Mersul pe jos, de exemplu, este o modalitate eficienta si accesibila de a face miscare, care poate fi practicata zilnic pentru a mentine sanatatea inimii, indiferent de varsta.[3]

3. Mentine-ti greutatea in limitele normale

Obezitatea este un factor de risc major pentru bolile de inima. Persoanele supraponderale sau obeze au un risc crescut de a dezvolta hipertensiune arteriala sau niveluri ridicate de colesterol si diabet, probleme vor avea un impact negativ asupra sanatatii inimii tale. De aceea, pentru o inima sanatoasa, este important sa incerci sa iti mentii greutatea in limitele normale. 

O dieta sanatoasa si echilibrata si activitatea fizica regulata te pot ajuta sa atingi acest obiectiv. Daca ai nevoie de ajutor, nu ezita sa ceri sfatului medic. El te poate ajuta sa afli exact care este greutatea pe care ar trebui sa o ai si, atunci cand este necesar, sa faci schimbarile necesare pentru a slabi intr-un mod sanatos.[3]

4. Mergi regulat la cardiolog 

Cardiologul nu este acel medic pe care ar trebui sa-l vizitezi doar atunci cand deja te confrunti cu anumite probleme. Controalele cardiologice de rutina au si ele un rol important in reducerea riscului bolilor de inima si permit depistarea la timp a eventualelor probleme de sanatate.[2] 

In timpul acestor controalele de rutina, se pot efectua diverse analize si investigatii (ex: ecocardiografie, electrocardiograma) care le permit medicilor sa identifice eventualele afectiuni intr-un stadiu incipient si sa intervina in mod corespunzator. In lipsa lor, exista riscul ca potentialele semne de alarma sa fie depistate abia atunci cand problema s-a agravat si este mult mai dificil de tratat sau chiar pune viata in pericol. 

5. Renunta la fumat 

Substantele toxice din fumul de tigara au un puternic impact negativ asupra sanatatii vaselor de sange si a inimii si pot creste riscul unui infarct miocardic sau unui accident vascular cerebral. Daca esti fumator, unul dintre cele mai bune lucruri pe care le poti face pentru a reduce riscul bolilor de inima este sa renunti la acest obicei.[3]

Cat de ridicat sau de scazut este riscul bolilor de inima depinde in mare masura de stilul nostru de viata. O dieta echilibrata, activitatea fizica regulata, renuntarea la fumat, mentinerea unei greutati sanatoase si controalele medicale regulate sunt toate esentiale pentru a reduce riscul de boli cardiovasculare. Fiecare pas pe care il facem pentru a imbunatati aceste aspecte ale vietii noastre este un pas in plus catre o inima mai sanatoasa. 

Bibliografie: 

  1. „Cardiovascular Diseases (CVDs)”, World Health Organization, 11 June 2021, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/cardiovascular-diseases-(cvds). Accessed 3 July 2023.
  2. „Prevent Heart Disease”, Centers for Disease Control and Prevention, 21 Mar. 2023, www.cdc.gov/heartdisease/prevention.htm. Accessed 3 July 2023.
  3. „Top Strategies to Prevent Heart Disease”, Mayo Clinic, 2022, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/heart-disease/in-depth/heart-disease-prevention/art-20046502. Accessed 3 July 2023.