Pe urma ne vedeam din ce ?n ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
?mi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam ?n p?m?nt,
numai ca s? privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu c?t te iubeam mai mult, cu at?t
repetau, intr-un virtej aproape v?zut,
structura materiei, de la-nceput.
? ? De Nichita Stanescu?
| < Anterior | Urmator > |
|---|
